Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos Răstignit de pe icoana făcătoare de minuni din Zarvanița (Mitropolitul Atanasie Șeptițki)

O, Preadulce Iisuse, Mântuitorul meu!
Tu Te-ai pogorât din cer pe pământ, din sânurile Tatălui în pântecele Preacuratei Fecioare; ai primit firea omenească și ai îndurat toate ostenelile și suferințele, ca să mă primești din nou în cer, din care, împreună cu strămoșii, prin neînfrânare am fost izgonit. Nu Ți-ai cruțat viața Ta, ca pe mine – cel mort prin păcat – să mă înviezi. Ai fost pironit pe cruce și ai îngăduit să fii înălțat pe ea, ca să văd cât ești de bun, de milostiv și de îndurător. Ți-ai plecat dumnezeiescul Tău cap, ca să mă săruți; ai întins preaputernicele Tale mâini, ca să mă atragi la Inima Ta, care arde de iubire.
Și eu ce fac pentru aceasta? O, întunecare, o, răutatea mea! Nu am băgat de seamă iubirea Ta față de mine, nu am venit, nu m-am alipit de Tine. Am iubit mai mult, mai degrabă, frumusețea trecătoare a acestei lumi, decât pe Tine, Binele nespus și nesfârșit. Așadar, astăzi, când privesc la Tine, mă cunosc și pe mine. Pe Tine – ca pe Cel bun, milostiv, și pe mine – ca pe cel ticălos. Dar, văzându-mă, mă cuprinde frica, cad la dumnezeieștile Tale picioare și, ca David, pocăindu-mă, strig: „Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea”.
O, preamilostive Iisuse! Tu ai binevoit ca cei ce vin la Tine, la această sfântă icoană, cei întunecați, să vadă – luminează-mă și pe mine cu Lumina harului Tău, ca să pot cunoaște toate păcatele mele.
Tu ai deschis gura celor muți – dă-mi și mie, celui amuțit de rușine și de răutate, ca, având inimă zdrobită, să-mi mărturisesc toate păcatele. Tu ai curățit pe cei leproși cu trupul – curățește-mi și sufletul meu, întinat de noroiul păcatului.
O, Iisuse, adâncul iubirii! Ascultă rugămintea robului Tău, pe care nu cu argint, nici cu aur, ci cu neprețuitul Tău preasfânt Sânge l-ai răscumpărat. Ascultă-mă, strig cu suspine, și nu întoarce fața Ta de la mine, ca vrăjmașul sufletului meu să nu-mi spună din nou cu batjocură: „Iată, s-a întărit împotriva lui”. Dă-mi aici, pe pământ, să Te am pururea în inimă, în minte și pe buze; iar apoi să viețuiesc cu Tine în Împărăția Ta Cerească în vecii vecilor. Amin.
Sursă: kyrios.org.ua