Rugăciunea Mitropolitului Andrei (Șeptițki) pentru poporul ucrainean

RUGĂCIUNEA MITROPOLITULUI ANDREI (ȘEPTIȚKI) PENTRU POPORUL UCRAINEAN

Din partea redacției: Această rugăciune prezintă interes deoarece, în opinia noastră, stabilește prioritățile corecte din punct de vedere creștin, atât în plan bisericesc, cât și social-național. De asemenea, în această rugăciune răsună o grijă autentică pentru unitatea întregii Biserici Ucrainene (adică, atât a celei Unite, cât și a celei Ortodoxe). Din câte cunoaștem, Mitropolitul Andrei, îngrijindu-se de propria Biserică și de propria păstorie, a apărat în același timp cu ardoare și Biserica Ortodoxă, de pildă, în Polonia interbelică (în special în Volânia), împotriva presiunilor crude și arbitrare ale autorităților șovine poloneze de atunci.

Atotputernice Dumnezeule și Împărate al Universului, Mântuitorul nostru, Iisuse Hristoase, Care iubești din toată inima întreg neamul omenesc și prin purtarea Ta de grijă nemărginită ocrotești fiecare popor în parte! Privește cu milostivire și spre poporul nostru ucrainean, și spre orice alt popor...

Iartă-i toate greșelile, nimicește toate înclinațiile lui rele și întărește-le pe cele bune; milostivește-Te de el în toate nevoile sale. Apără-l de orice nedreptate și nelegiuire a vrăjmașilor. Revarsă neîncetat asupra lui binecuvântarea Ta cea bogată. Te rugăm, Dumnezeul nostru, pentru ocrotire și ajutor deosebit pentru poporul nostru, ca în mijlocul tuturor încercărilor și ispitelor din partea lumii, a diavolului și a slugilor sale, să poată păstra mereu lumina cerească a credinței, să biruiască prin stăruința în bine orice greutate și să aparțină mereu binecuvântatei Tale Împărății Dumnezeiești, și aici, pe această lume, și în Patria Cerească. Dăruiește-ne harul ca noi toți, până la unul, uniți prin unitatea credinței și prin legătura iubirii sub povățuirea Ta și sub povățuirea Sfintei Biserici Ortodoxe Ucrainene, să mergem mereu pe căile adevărului și ale dreptății, ale iubirii și ale mântuirii. Trimite poporului ucrainean sfinți, mari slujitori ai Tăi, ca prin pildă și cuvânt să fie călăuzele lui înțelepte în toate domeniile vieții populare, sociale și obștești.

Călăuzelor poporului nostru dăruiește-le Lumina Preînțelepciunii Tale din Cer, dăruiește-i un cler numeros, bun și sfânt! Poartă de grijă tineretului său, ca să nu piardă harul Sfântului Botez, ca să primească în familie și în școală o educație creștină fundamentală. Binecuvântează toate familiile noastre, ca tații să fie creștini exemplari și râvnitori, iar mamele să se distingă prin înțelepciune, credință și sârguință în creșterea copiilor. Îndeamnă pe mulți din poporul nostru la o viață mai desăvârșită, la sfințenie. Cheamă pe mulți în fiecare generație la jertfe eroice pentru treburile Bisericii și ale poporului. Luminează-ne pe toți, înclină toate inimile, ca toți să cunoască și să prețuiască cât mai bine Sfânta Credință Ortodoxă și, mărturisind-o, să se simtă fericiți, să stea neclintiți în ea, chiar dacă ar trebui să îndure și moarte mucenicească, și să-și rânduiască viața după legile Sfintei Credințe. Binecuvântează, de asemenea, și bunurile pământești ale poporului nostru. Dăruiește-i libertatea, ca să-și poată dezvolta liber puterile sale firești, dăruite de Tine. Înzestrează-l cu o educație adevărată, nealterată. Binecuvântează munca lui în toate domeniile științei, artei și bunăstării și binecuvântează pe toți și toate, ca poporul nostru, trăind în pace și fericire, să-Ți poată sluji Ție cu vrednicie, iar cu ajutorul Tău să dobândească Patria Cerească Veșnică.

Iar tu, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Maică și Împărăteasă a Ucrainei, Sfinte Arhanghele Mihail și voi toți, Ocrotitori ai poporului ucrainean, purtați mereu de grijă acestui popor, ca să devină un popor sfânt, ca să-și împlinească misiunea sa dumnezeiască, ca să contribuie la binele luminos al neamului omenesc, ca să fie ajutor și mângâiere Sfintei Biserici a lui Hristos și ca să aducă Împăratului Veșnic neîncetată slavă, cinste și închinare în vecii vecilor. Amin.

(După moartea predecesorului său) Kir Andrei se pregătea cu vrednicie pentru îndeplinirea grelelor obligații de Mitropolit, simțind o mare responsabilitate în fața lui Dumnezeu pentru poporul ucrainean. Nu se poate să nu amintim despre meritul inestimabil al mamei Mitropolitului Andrei Șeptițki – contesa Sofia, o persoană multilateral educată și talentată, care prin evlavia sa sfântă a sădit în inima lui Roman o iubire sinceră față de Domnul și față de oameni, admirația pentru tot ce este frumos și bun, și a crescut un fiu atât de devotat poporului ucrainean și atât de vrednic. Scrisoarea mamei, Sofia Șeptițka, care se păstrează în fondurile arhivei din Liov, ne dezvăluie nu doar o femeie minunată – mama lui Andrei Șeptițki, ci și mintea ei rafinată. Să încercăm să simțim acest lucru citind rândurile binecuvântării contesei Sofia Șeptițka pentru fiul ei, Andrei Șeptițki, la urcarea pe scaunul mitropolitan din Liov:

„Copilul meu binecuvântat în Domnul! Cea mai mare comoară pe care am primit-o de la Dumnezeu ești tu. Și această comoară cea mai scumpă a vieții mele o întorc lui Dumnezeu. În acest ceas, când îți iei asupra ta crucea la care te-a chemat Domnul – pentru toată viața ta, sub Cruce sau pe Cruce, pentru toată munca, intențiile, suferința și bucuria, pentru sufletul tău și mintea, inima și sănătatea, pentru tot ce vei face, ce vei hotărî, pentru toată munca de zidire a Bisericii lui Dumnezeu și răspândirea Împărăției Sale pe pământ... ... pentru toate crucile cu care oamenii te-ar putea împovăra și pentru toată iubirea pe care le-o vei dărui, îți trimit solemn, binecuvântarea încercată de Domnul”. 14.01.1901.

Să-și dea fiul iubit în slujba Domnului și a oamenilor și să-l binecuvânteze atât de nobil pe scaunul Mitropolitan putea doar o mamă cu adevărat foarte înțeleaptă și evlavioasă.

La festivitatea și solemna întronizare a lui Kir Andrei, care a avut loc la 17 ianuarie 1901 în catedrala Sf. Gheorghe din Liov, s-au adunat mii de credincioși, sute de preoți, diverse frății. Felicitările cu această ocazie și discursurile au fost foarte sincere. Printre cei prezenți a luat cuvântul și arhiepiscopul armean Isakovici, al cărui discurs era impregnat de șovinism și a lăsat asupra celor prezenți, dar și asupra Mitropolitului Kir Andrei însuși, o impresie neplăcută. Naționaliștii polonezi, de asemenea, nu au primit cu bucurie faptul că pe scaunul mitropolitan a urcat un vlădică inteligent, influent, cu propriile idei și vederi – un patriot ucrainean, provenind dintr-o familie bogată și cu străvechi rădăcini aristocratice.

Andrei Șeptițki a simțit că trebuie să dea imediat tuturor de înțeles că el este rutean și că va merge până la sfârșitul vieții cu poporul său și va lucra pentru el. De aceea, când, în veșminte arhierești depline, cu mitra și cu cârja în mână, Mitropolitul Andrei Șeptițki a stat pe amvon (predicator), a rostit răspicat celor prezenți că el: „aduce iubire turmei sale și dorește ca prin muncă sinceră și jertfelnicie să-și câștige iubirea întregului popor”. Risipind îndoielile și ambiguitatea care domneau atunci printre unele pături ale clerului, Andrei Șeptițki a declarat mai departe: „vreau ca toți să știe și să înțeleagă: când ocup funcția de Mitropolit Rutean, vreau să fiu și voi fi unul”. Pe parcursul întregii sale arhipăstoriri de 44 de ani, el a rămas fidel cuvântului său, împlinind desăvârșit toate speranțele și dorințele iubitului său popor ucrainean.

Activitatea Mitropolitului a fost extrem de diversă. El nu s-a limitat la un singur domeniu – cel bisericesc-religios, ci a cuprins toate domeniile culturii și vieții ucrainene de pe pământurile ucrainene, incluzând și toate colțurile emigrației noastre. Până atunci, Andrei Șeptițki se manifestase deja ca o personalitate multilaterală, dar abia pe scaunul mitropolitan și-a desfășurat activitatea la întreaga forță. Nu a existat un domeniu al vieții bisericești-religioase, culturale sau economice căruia Mitropolitul Andrei să nu-i fi acordat o atenție cuvenită și pe care să nu-l fi dezvoltat în folosul poporului ucrainean.

Poate cel mai important scop căruia și-a dedicat toate forțele a fost cauza unirii Bisericilor Ucrainene.

Ideea ecumenismului nu i-a părăsit sufletul pe parcursul întregii sale vieți. El avea ca scop nu doar unirea Bisericii Greco-Catolice cu cea Ortodoxă, ci unirea întregii Biserici Răsăritene cu Biserica Apuseană. El dorea să realizeze unirea bisericească printr-o competiție nobilă. Pentru atingerea acestui scop, orice metodă violentă este absolut nepotrivită, deoarece, în opinia sa, doar cunoașterea reciprocă, înțelegerea, toleranța și, mai presus de toate, iubirea pot da roadele așteptate.

Ca Prinț al Bisericii și promotor al vieții religioase ucrainene, Mitropolitul Șeptițki și-a dedicat toate forțele ideii iubirii creștine față de aproapele.

Reînnoind, înălțând Biserica Ucraineană, ca un „păstor bun, care își pune sufletul pentru oile sale” – Șeptițki a încercat să întărească ordinea spirituală și morală în poporul în mijlocul căruia trăia. Îndemna la ajutorarea celor nevoiași din alte popoare, națiuni, la luarea lor sub ocrotire și protecție.

El s-a ținut de principiul evanghelic că „nu mai este elin, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, barbar, scit, sclav, liber”.

Este suficient să amintim că, la începutul Primului Război Mondial în 1914, Andrei Șeptițki a rostit predici cu un îndemn fierbinte împotriva impunerii violente a ortodoxiei moscovite în Galiția ocupată de trupele ruse. El a militat împotriva separării școlii de Biserică și pentru eliberarea Bisericii Ucrainene de sub ascultarea sinodului din Petersburg, pentru eliberarea de rugăciunile pentru țarul-autocrat etc. În predicile sale, el a îndemnat să nu se facă violență asupra Bisericii Ucrainene. Pentru aceste predici, Șeptițki a fost arestat și „la 18.09, din ordinul generalului Brusilov, a fost dus noaptea la Kiev”. Totuși, înțelegând bine că guvernul țarist intenționa să lichideze Biserica Greco-Catolică din Galiția și să o priveze de propria ierarhie, Mitropolitul Andrei, în timpul unei Sfinte Liturghii liniștite, oficiate în hotelul „Continental”, l-a hirotonit în taină pe pr. I. Boțian ca episcop de Luțk, iar pe pr. dr. D. Iaremko ca Episcop pentru Ostrog. A doua zi, Mitropolitul a fost trimis la Nijni Novgorod, ulterior la Kursk, unde a stat sub pază strictă până în primăvara anului 1916. De acolo, prin Vladimir pe Kliazma, a fost transportat la mănăstirea Spaso-Evfimiev din Suzdal, transformată în închisoare pentru preoții suspectați de trădare față de Biserica Sinodală rusă”. În ciuda protestelor unor personalități diplomatice și bisericești cunoscute, care cereau eliberarea Mitropolitului de sub arest, Rusia nu a dat curs acestora. Motivul deportării marelui păstor a fost dorința de a distruge Unia, despre care se poate spune cu cuvintele lui Iisus Hristos: „Voi lovi păstorul și se vor risipi oile”. Dar revoluția din februarie 1917 i-a redat libertatea Mitropolitului.

Dacă în 1914 Șeptițki a militat împotriva introducerii violente a ortodoxiei moscovite în toate bisericile ucrainene, în anii 1930 el a protestat la fel împotriva pacificării poloneze, fiind singurul dintre clerici care a luat atitudine curajoasă în presă împotriva arderii și distrugerii bisericilor ortodoxe în regiunile Holm, Podlasia, Polesia, Volânia, apărând acea ortodoxie.

Ca deputat al Seimului Galițian și membru al Camerei Seniorilor din Viena, el a apărat interesele materiale și sociale ale țăranilor și antreprenorilor ucraineni împotriva opresiunii finanțiștilor – germani, polonezi, evrei.

În anii groaznici ai celui de-al II-lea Război Mondial, a ascuns în subsolurile catedralei Sf. Gheorghe numeroși evrei și, în general, a fost inițiatorul unei întregi acțiuni de amploare a Bisericii Greco-Catolice Ucrainene pentru salvarea evreilor persecutați și exterminați de ocupanții naziști, și în special a copiilor.

Mitropolitul Andrei Șeptițki a protestat împotriva persecutării studenților ucraineni de la Universitatea din Liov. În 1919 a fost creată Republica Populară a Ucrainei Occidentale (ZUNR). Ca membru al Consiliului Național Ucrainean, a salutat cu entuziasm crearea acesteia.

După călătoria la Roma în 1921, a purtat negocieri nu doar cu Papa, ci și cu reprezentanții Antantei despre soarta ZUNR, protestând împotriva alipirii Ucrainei Occidentale la Polonia.

La 26 septembrie 1923 a fost arestat de serviciile de informații poloneze și deportat la Poznań. Mitropolitul nu a participat direct la viața politică. Dar nu putea sta deoparte de evenimentele politice când se ivea necesitatea apărării poporului său. În călătoriile în străinătate, Șeptițki elaborează o politică de apărare a drepturilor poporului ucrainean în fața autorităților austriece, iar ulterior – poloneze, ia cuvântul în problema construirii unei universități ucrainene în timpul Austriei, protestează împotriva pacificării ucrainenilor în 1930 în fața guvernului Poloniei și în străinătate. Ia cuvântul cu proteste în presă împotriva arderii bisericilor ortodoxe și persecutării ortodocșilor în Polonia, împotriva arestărilor patrioților ucraineni de către naziști. A condamnat în mod special anularea religiei în școli de către bolșevici. A condamnat aspru foametea artificială din Ucraina în anii 1932-1933 și a organizat colectarea de fonduri pentru cei înfometați. A dat o evaluare detaliată a cauzelor represiunilor din imperiul moscovit-stalinist în scrisoarea către „Cinstitul cler și credincioși (1936): „Puteți avea vreun motiv să nu mă credeți? Ce interes aș putea avea să vă avertizez, dacă bolșevicii ar duce într-adevăr poporul nostru spre bine? Ceea ce vă spun și ceea ce știe întreaga lume, căci este un fapt confirmat de sute de germani, francezi, americani – este, de pildă, faptul că în Ucraina au murit de foame mai mult de trei milioane de oameni, sau faptul că bolșevicii au declarat război țăranilor, sau faptul că pe Solovki pier mii și mii de compatrioți de-ai noștri din Ucraina. Aceste fapte nu le neagă nimeni, ele sunt anunțate în întreaga presă europeană și americană”.

Activitatea sa pe plan politic a avut o orientare de construire a statului ucrainean.

Mitropolitul a protestat împotriva împărțirii agresive și totalitare a Europei între Hitler și Stalin.

La 17 septembrie 1939 i-a numit în taină pe M. Cernețki, K. Peptițki și I. Slipi exarhi pe teritoriul URSS de atunci.

În timpul ocupației germane, a militat împotriva arestărilor, împușcărilor și lagărelor de concentrare. Poate singurul ierarh bisericesc din Europa, Șeptițki a luat atitudine deschisă împotriva nazismului într-o scrisoare către Papa Pius al XII-lea și într-o scrisoare specială adresată direct lui Hitler, precum și în scrisoarea pastorală „Nu ucide!”, în care, printre altele, condamna acțiunile inumane, genocidare – antisemite și, în general, toate acțiunile teroriste și represive ale hitleriștilor. Acesta a fost un Om Sfânt, pentru că iubea întreaga lume și se opunea oricărei violențe, incluzând și metodele de luptă corespunzătoare practicate de OUN. Mitropolitul condamna orice manifestare de xenofobie și șovinism, rasism și antisemitism.

Ca un păstor bun, nu s-a temut niciodată de nimic și a fost gata de orice pentru binele oamenilor. Ca Prinț al Bisericii Ucrainene, Șeptițki a lucrat pentru aprofundarea religiozității adevărate (spiritualitate și evlavie) și pentru ridicarea moralei și eticii în rândul poporului nostru. Promovând dreptatea și morala prin predici și practici duhovnicești-religioase, el a încercat să ridice și cultura și bunăstarea poporului, având în vedere că, odată cu bunăstarea și cultura generală, se ridică și morala și credința întregului popor.

Andrei Șeptițki a lucrat mult pentru dezvoltarea educației spirituale.

După întoarcerea din exil în 1917, a finanțat o întreagă serie de publicații, reviste, cărți pe teme religios-creștine pentru diverse pături ale populației. Printre acestea, literatură pentru copii – „Prietenul nostru” și cărțulii din biblioteca „Prietenului nostru”; pentru tineret – „Progresul”. În 1930 fondează pentru intelectualitate, în cadrul Acțiunii Catolice, „Uniunea Catolică Ucraineană”. Uniunea Catolică Ucraineană editează pe cheltuiala Mitropolitului trei reviste: „Ținta”, săptămânale pentru intelectualitate și pentru popor, „Hristos puterea noastră”, lunarul literar-științific „Clopotele” și biblioteca „Clopotelor”. Pentru editarea cărților și a altor materiale, Mitropolitul cumpără o tipografie separată, „Biblios”. Mitropolitul a finanțat organizația de tineret „Vulturii”, care a editat revista pentru tineret „Tineretul ucrainean”.

În 1933 inițiază o uriașă adunare a tineretului „Tineretul ucrainean – lui Hristos” în orașul Liov, la care au fost prezenți peste 100 de mii de copii din orașe și sate.

Ideea „unionistă” a lui Andrei Șeptițki era îndreptată spre rezolvarea problemei unității bisericești sub forma Patriarhiei Ucrainene, cu supremația Romei, dar astfel încât episcopii autohtoni să depindă doar de patriarhul ucrainean. O idee similară – crearea unei patriarhii unice independente (ortodox-catolice autocefale) de Kiev, cu comuniune simultană cu Roma și Constantinopolul – a fost avansată încă în anii '30-'40 ai secolului al XVII-lea de către ierarhul ortodox Sf. Petru Movilă, iar Mitropolitul Andrei căuta mijloace pentru realizarea ei.

După Primul Război Mondial, Șeptițki trimite preoți ucraineni în Volânia, însă autoritățile poloneze s-au opus acestor măsuri, înțelegând că acest lucru va ridica conștiința național-patriotică și va aduce adevărul despre unire (unirea Bisericilor Răsăritene și Apusene) la credincioși, cu un beneficiu incontestabil pentru populația ucraineană locală. Dar ortodocșii din Volânia și din alte colțuri ale Ucrainei îl vizitau pe Șeptițki la Liov și chiar își trimiteau copiii la școlile surorilor baziliene, pentru care Șeptițki oferea burse și ajutor.

Mitropolitul a apărat mereu pe cei nedreptățiți. El i-a apărat pe ucrainenii ortodocși în fața persecuțiilor poloneze, în special, așa cum s-a menționat deja, a militat împotriva arderii bisericilor și a pacificării violente. A luat cuvântul cu proteste în scrisori pastorale, pe care autoritățile poloneze le interceptau și le ardeau, dar cuvântul lui Andrei Șeptițki se răspândea totuși și ajungea la ucraineni – ortodocși și greco-catolici, chiar și în străinătate.

Înțelegând necesitatea scoaterii poporului ucrainean din colțul „obscurantismului provincial” la nivelul european de educație și știință, Andrei Șeptițki, încă la începutul secolului al XX-lea, începe organizarea unor instituții științifice teologice după modelul celor europene, dezvoltă știința și educația laică, lucrând el însuși rodnic ca om de știință și profesor al multor discipline.

Cunoscând germana, franceza, engleza, italiana, ebraica, fiind un semitolog recunoscut și o persoană care stăpânea multe dialecte ale limbii ucrainene, Șeptițki era pregătit excelent pentru munca științifică. Moștenirea sa științifică grandioasă necesită un studiu profund. Iar arhiva Mitropolitului însuși este o comoară de cercetări științifice. Pentru dezvoltarea științei și educației, Șeptițki nu precupețește nici eforturi, nici fonduri. În 1923 fondează Societatea Științifică Teologică, revista „Teologia”. În 1929 fondează Academia Teologică Greco-Catolică. Anual, Mitropolitul instruiește, pe cheltuială proprie, oameni de știință, profesori în Elveția, Viena și la Roma. Dezvoltă educația populară și secundară, finanțând diverse instituții de învățământ, gimnazii. De exemplu, să menționăm că pentru școlile populare ale „Școlii Materne” cumpără 5 clădiri (o singură clădire costa 650.000 de zloți). Pentru gimnaziul surorilor baziliene finanțează de asemenea clădirea. În cadrul autonomiei bisericești înființează un gimnaziu privat – așa-numitul Mic Seminar Teologic și bursa (internatul) Sf. Iosafat, oferă ajutoare mari pentru toate școlile ucrainene. Se îngrijește de Gimnaziul de Fete Ucrainean al Surorilor Baziliene și le dăruiește pământ pentru o clădire mare. Construiește Marea Bursă a Școlii Materne pentru 120 de elevi în Liov, dăruiește cu generozitate școlilor, gimnaziilor, burselor ucrainene. În clădirile mitropolitane de la Sf. Gheorghe se desfășurau cursurile elevilor Școlii populare ucrainene „Hrincenko”. La Lîceakiv (o suburbie a Liovului) a construit trei clădiri pentru sediul Școlii populare ucrainene „Cneazul Lev” și al sălii de lectură „Prosvita”; a înființat și s-a îngrijit de Bursa pentru dascăli din Liov, de unde ieșeau dascăli, dirijori de cor, contabili, cooperatori, lideri obștești; a fondat și s-a îngrijit de Academia Teologică (s-a îngrijit de publicațiile ei științifice și teologice etc.); a cumpărat pământ în jurul pieței Sf. Gheorghe pentru viitoarea Universitate Ucraineană; în 1926 a dat în arendă pe 99 de ani pentru un zlot organizației de tineret „Plast” pământuri pe muntele Sokil, raionul Rojniativ, regiunea Ivano-Frankivsk (pe atunci pământul nu putea fi dăruit și arendat pe mai mult de 99 de ani).

Mergi pe calea lui Iisus Hristos, pătruns sincer de iubire față de aproapele, pe tot parcursul vieții sale, Mitropolitul dezvoltă o activitate caritabilă, ajutând orfanii, bolnavii, săracii, fondând instituții care alinau nenorocirea și sărăcia umană.

Sursă: Cultura creștină ucraineană

Sursă: kyrios.org.ua