Rugăciune pentru copiii care au tulburări de somn

(Către cei șapte sfinți tineri din Efes)
O, preaminunați sfinți tineri, lauda cetății Efesului și nădejdea întregii lumi întru Domnul! Priviți din înălțimea slavei cerești spre noi, cei ce cu dragoste ne închinăm Atotputernicului și Preînțeleptului Dumnezeu și cinstim pomenirea voastră, și, mai ales, spre copiii creștini, pe care părinții lor i-au încredințat mijlocirii voastre înaintea Domnului; trimiteți peste ei binecuvântarea lui Hristos-Dumnezeu, Cel ce a poruncit să nu-i oprim pe copii să vină la El.
Prin mila și harul Său, tămăduiți-i pe cei bolnavi dintre ei, mângâiați-i pe cei întristați, păstrați inimile lor în curăție, umpleți-i de smerenie și sădiți în pământul binecuvântat al inimilor lor semințele credinței adevărate și ale mărturisirii lui Dumnezeu, întărindu-le, ca să crească din putere în putere și pe noi toți, cei ce înaintea sfintei icoane a voastre înălțăm fierbinți rugăciuni prin voi către Ziditorul, învredniciți-ne să dobândim Împărăția Cerurilor și neîncetat să preamărim acolo preaminunatul nume al Preasfintei Treimi - a Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.
Sursa: kyrios.org.ua