Rugăciune din captivitate (a Patriarhului Iosif Slipyj)

Dă-i, mai presus de toate, să înțeleagă importanța sfintei credințe în unitate cu Scaunul Apostolic, întărește în inimile lui atașamentul față de aceasta, pe care l-a avut încă de la începutul creștinismului în Ucraina. Și, deși atras ulterior în dezbinare, s-a întors la unitate, astăzi este din nou amenințat în aceasta.
Pentru ca el să poată să-Ți aducă cinste și slavă pururea în sfânta unitate, chiar dacă ar trebui să îndure moarte mucenicească; dă putere celor care stăruie constant în ea, întărește-i pe cei slabi de înger și pe cei care se îndoiesc. Vorbește inimilor celor care s-au lepădat, înmoaie conștiințele lor împietrite, trezește-i și întoarce-i la sânul Bisericii Catolice Universale ca vestitori ai mâniei și iertării Tale. Luminează-i pe cei neuniți, ca fără prejudecăți să cunoască învățătura ei adevărată și să se unească cu ea pe vecie.
Fii educatorul tineretului ucrainean, ca să crească în spiritul sfintei credințe catolice și să prețuiască comorile Tale cerești. Pătrunde cu Duhul Tău Dumnezeiesc și întoarce privirile de la pământ la cer ale celor care lucrează pe ogoare, în fabrici și mine, în administrații, școli și instituții științifice, ale celor care păzesc ordinea și disciplina, și binecuvântează truda și munca lor cu roade bogate. Duhule Sfinte, Tu, Care ești cea mai curată iubire dumnezeiască, revars-o cu dărnicie asupra poporului ucrainean, unește-i prin ea pe toți, și mai ales pe cei suferinzi, spre ajutor reciproc.
Arde cu focul iubirii păcatele lui, cele de voie și cele fără de voie, îndepărtează din sufletele lui înclinațiile rele, cultivă în el virtuți eroice și împodobește-l cu darurile Tale și apără-l de nedreptatea omenească. Întoarce episcopii și preoții la turma lor; părinții și mamele, copiii și rudele – la familiile lor; adu-i înapoi pe prieteni și vecini, pe toți cei care s-au trezit departe, peste munți și ape, la căminele lor primitoare.
Duhule Dumnezeiesc, Tu, Care la începutul veacurilor Te purtai deasupra pământului neroditor și ai creat pe el viața, l-ai împodobit cu dumbrave și l-ai umplut cu viețuitoare, adapă și pământul ucrainean cu ploaie binecuvântată, ca să înverzească ogoarele lui și să aducă rod însutit și să nu flămânzească locuitorii lui; umple mările și râurile cu pești, pădurile și crângurile, munții și văile – cu animale și păsări, care să Te laude și să cânte slava Ta; împodobește cu iarbă și flori fânețele și pășunile, ca să pască pe ele cirezile de vaci și turmele de oi, să zburde hergheliile de cai și să zumzăie albinele pe prisăci – ca o icoană a hărniciei, vigilenței și sârguinței ucrainene.
Cheamă întreg poporul la desăvârșirea vieții sale, la rețele de comunicații dezvoltate, de căi ferate, automobile, corăbii și avioane; arată-i invențiile și descoperirile fericite și înclină poporul spre ridicarea, spre slava Ta, a unor monumente demne de admirație ale înaltei culturi, care mai bine de cinci mii de ani a înflorit pe pământurile lui.
Iar acum și pe viitor, șterge, Preabunule, lacrimile fierbinți de pe ochii lui și sudoarea caldă de pe fruntea lui și păzește-l de întristarea lipsurilor, de durerile trupești și suferințele sufletești, ca să trăiască drept și fericit încă aici, pe pământ, și la sfârșitul vieții sale să devină fără prihană plăcutul Tău. Amin.
(din scrisoarea la Pogorârea Sfântului Duh, 1947)
Sursa: kyrios.org.ua