Rugăciuni pentru cei bolnavi

Stăpâne, Atotțiitorule, Sfinte Împărate, Cel ce cerți și nu omori, Cel ce ridici pe cei căzuți și surpi pe cei mândri, Cel ce îndrepți durerile omenești, ne rugăm Ție, Dumnezeul nostru, cercetează pe robul Tău cel bolnav (numele) cu mila Ta, iartă-i toată greșeala cea de voie și cea fără de voie. Așa, Doamne, trimite puterea Ta tămăduitoare din cer, atinge-te de trup, stinge febra, potolește suferința și toată neputința ascunsă. Fii doctor robului Tău, ridică-l din patul durerii și din așternutul suferinței întreg și sănătos, dăruiește-l Bisericii Tale bineplăcut și împlinitor al voii Tale. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
O, preamilostive Dumnezeule, Tată, Fiule și Duhule Sfinte, Căruia în Treime nedespărțită ne închinăm și Te slăvim! Caută cu milostivire spre robul Tău (numele) cel bolnav, iartă-i toate greșelile sale, dăruiește-i tămăduire de boală, întoarce-i sănătatea și puterile trupești, dăruiește-i viață lungă și fericită, binecuvântările Tale pământești și cerești, ca împreună cu noi să înalțe rugăciuni de mulțumire Ție, Dumnezeule preabun și Ziditorul nostru. Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, prin mijlocirea Ta prealăudată, ajută-mă să înduplec pe Fiul Tău, Dumnezeul nostru, pentru tămăduirea robului lui Dumnezeu (numele). Toți sfinții și îngerii Domnului, rugați-vă lui Dumnezeu pentru robul Său cel bolnav (numele). Amin.
Doftore al sufletelor și al trupurilor noastre, Izvorul vieții noastre, Hristoase Iisuse, Doamne și Mântuitorule al nostru! Caută cu ochi milostiv spre robul Tău aflat în grea suferință, pleacă-Te spre lacrimile rugăciunilor noastre, cu degetul milostivirii Tale atinge-te de trupul neputincios al fratelui nostru bolnav, stinge focul trupului său, micșorează durerea bolii sale, întoarce-i sănătatea, ridică-l din patul neputinței, prelungește zilele vieții sale, ca pe pământ să Îți slujească Ție, să umble pe cărările poruncilor Tale și să se învrednicească de Împărăția Ta Cerească, și împreună cu sfinții să Te slăvească pe Tine, Dumnezeule Milostiv, împreună cu Tatăl și cu Duhul, în vecii vecilor. Amin.
Pentru cei bolnavi citiți Evanghelia, așa cum este scris mai sus: una, trei sau patruzeci de zile. În timpul operației sau al investigațiilor grele, citiți capitolele pe rând, cât vă stau puterile.
În momentele grele pentru cel bolnav, citiți de asemenea Catisma a 17-a din Psaltire (Psalm 118) cu rugăciunea: „Mântuiește, miluiește și ocrotește, Doamne, pe robul Tău (numele) cu harul Tău”.
Sursă: kyrios.org.ua